Luna Zanna
-20% din pretul original la toate produsele
00ore:00min:00sec
Vouchere Reduceri Pachete Magazine

Tulburări digestive

Tulburări digestive
     

Un sistem digestiv leneș poate duce la acumularea de toxine în intestine, în vreme ce hiperactivitatea poate duce la trecerea prea rapidă a nutrienților prin sistemul digestiv și, astfel, aceste substante nu pot fi absorbite de organism. Un proverb medieval spune ca “moartea își are sălașul în măruntaiele omului”, care sugerează că problemele grave de sănătate erau de cele mai multe ori asociate cu tulburările digestive.

Constipația

Această afecțiune obișnuită poate să fie numai o neplăcere ocazională sau simptomul unei tulburări digestive mai serioase. 

Probleme ocazionale: Constipația ocazională este cel mai probabil rezultatul unui regim alimentar nepotrivit, stres sau lipsă exercițiului fizic. Încercați un laxativ slab, ca de exemplu din pătlagină îngustă. Amestecați cinci picături din fiecare din aceste uleiuri – sovarv și rozmarin – cu două lingurițe de ulei de migdale și masați ușor abdomenul și regiunea stomacului, timp de aproximativ cinci minute, în fiecare dimineață.

Constipația datorată stresului: Constipația, care pare să se înrăutățească atunci când sunteți supus unui stres mai mare, poate fi asociată cu sindromul de colon iritat. Încercați ceaiul de mușețel sau un decoct de călin și ignama (jumătate de linguriță din fiecare plantă, la o ceașcă), până la de trei ori pe zi.

Probleme cronice: În general, constipația cronică are o cauză care stă la originea ei, de exemplu anemia. Încercați un decoct ce conține cantități egale de angelică chineză și rădăcină de păpădie, de trei ori pe zi, precum și masajul abdominal.

Sindromul de colon iritat

O intreagă varietate de simptome poate indica faptul că suferiți de sindromul de colon iritat, ca de exemplu balonarea, eliminarea de gaze intestinale, durerile abdominale, diaree, constipație și scaun ce conține mucus sau sânge. Uneori este asociat cu intoleranța față de anumite alimente, ciclu menstrual sau stres. Simptomele se agravează în timpul menstruației – uleiul de luminiță (până la 3 g pe zi) vă poate fi de folos. Acesta se găsește și în forma de capsule.

Tratament: Pentru a atenua disconfortul și a fortifica sistemul digestiv, încercați o infuzie preparată din turiță-mare, mușețel și frunze de nalbă-mare (folosiți câte o jumătate de linguriță din fiecare plantă la o ceașcă de apă), la care adăugați semințe de chimen, cât luați între două degete, sau o picătura de emulsie de mentă, la fiecare ceașcă.

Semințele și cojile semințelor a două specii inrudite – Plantago lanceolata (pătlagină îngustă) și mai ales de P.Psyllium (psyllium) sunt folosite deseori ca laxativ și pentru a atenua simptomele sindromului de colon iritat.

Remedii naturiste - Articole cu si despre produse si tratamente naturiste

Articole precedente

Noni si sarcina

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru daca nu vrei sa pierzi promotiile noastre zilnice, cupoanele de reduceri periodice si noutatile aparute in magazinul nostru.