Coada șoricelului este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este întâlnită din câmpie până în regiunile subalpine.
Pentru obţinerea preparatelor medicinale din coada-şoricelului, se recomandã folosirea florilor, însă unii considerã totuşi cã toatã partea aerianã (tulpina, frunzele) poate fi recoltatã împreunã cu florile mãrunte, albe, dispuse în inflorescenţe.
Florile conţin 0,2-0,5% ulei esenţial, iar frunzele, 0,02- 0,07%. Uleiul conţine sesquiterpene, mai ales azulenă, şi lactonă achilleinică, cu efect antiinflamator, tanini, flavonoidele antiinflamatorii, alcaloizii, principii active (achileina, azulen, chamazulena, cineol, borneol, thion- camfen, limonen, pinen, cariofilen, acizi organici, acid achileic, formic, acid acetic, valerianoic, probionic, alcooli metilic, colină, fitosteroli.
Achilea millefolium
Numele de "Achillea" provine de la Achilles, eroul legendar, care a descoperit planta și a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaților săi. Numele speciei –"millefolium", descrie frunzele franjurate, care par a fi mii și mii. Tot aspectul frunzelor este cel de la care provine și denumirea populară românească, semănând cu o coadă de soricel. Datorită conținutului în ulei volatil bogat în azulene are proprietăți antiseptice, antiedematoase, antiinflamatoare, antipruriginoase, asemănătoare Mușețelului. Coada șoricelului este considerată "remediul luptătorului rănit" având acțiune pe tăieturi și echimoze - un excelent remediu antitraumatic, prea puțin cunoscut și folosit. Principiul amar, achilina, care se găsește în cantitate mai mare în frunze, are proprietăți tonice și stimulatorii asupra apetitului, conținutul în taninuri îi conferă acțiune astringentă, iar în compoziție se găsește și un compus cu efect antitermic. Flavonoidele sunt unele dintre substanțele active responsabile de actiunea antispasmodica si antiinflamatoare, iar lactonele sesquiterpenice au acțiune antiinflamatoare și coleretic-colagoga.
Coada șoricelului se folosește pentru:
Aloe Vera este o plantă medicinală tropicală folosită de mii de ani pentru tratarea problemelor de la nivelul pielii, precum răni sau arsuri. Ex
Ceaiul verde este considerat cea mai sănătoasă băutură de pe planetă. Este încărcat cu o mulțime de antioxidanți cu multe benefic
Tincturile sunt extrase concentrate din plante obținute prin înmuierea scoarței, fructelor, frunzelor (uscate sau proaspete) sau rădăcinilor
Unii dintre cei mai mari vinovați pentru provocarea recțiilor alergice sunt: Polenul acarienii Părul animalelor de companie Spori
Ce este mierea de Manuka? Ce este MGO™? Cum alegi mierea de Manuka în funcție de nevoi Contraindicații ale mierii de Manuka
Oregano este o plantă erbacee, aromatică (din familia mentei), originară din Europa, care se găsește mai ales în zonele muntoase. Este un a