Ce este ADHD?

Deficitul de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) este o tulburare de dezvoltare caracterizată printr-un pattern persistent de inatenţie, impulsivitate şi hiperactivitate. În majoritatea cazurilor tulburarea este însoţită de comportamente de tip antisocial, delincvenţă şi dificultăţi de adaptare şcolară, respectiv anormalităţi în dezvoltarea personalităţii la vârsta adultă, cu implicaţii sociale şi economice majore.

Această afecţiune este frecventă la copiii preşcolari şi de vârstă şcolară mică, având o incidenţă mai mare în rândul băieţilor decât al fetelor, raportul fiind de 4 la 1.

Criterii de diagnostic ale tulburării de hiperactivitate cu deficit atenţional:

A) Inatenţia

1. Eşuează adesea în a da atenţia cuvenită detaliilor ori face erori prin neglijenţă în efectuarea temelor şcolare, la serviciu, sau în alte activităţi
2. Adesea are dificultăţi în susţinerea atenţiei asupra sarcinilor sau activităţilor de joc
3. Pare că nu ascultă când i se vorbeşte direct
4. Nu aude când se adresează cineva
5. Nu respectă instrucţiunile, nu termină ce a început
6. Are dificultăţi în a-şi organiza activităţile
7. Evită sarcinile care presupun un efort intelectual de lungă durată
8. Pierde deseori obiectele necesare anumitor sarcini sau activităţi (de exemplu jucării, caietele de temă, creioane)
9. Deseori se lasă uşor distras de stimuli externi
10. În activităţile cotidiene este adesea uituc

B) Hiperactivitate

1. Dă adesea din mâini şi din picioare sau se fâţâie pe scaun
2. Se ridică adesea în picioare în clasă sau în alte situaţii în care ar trebui să rămână aşezat
3. Merge deseori dintr-o parte în alta sau se cocoţează în mod excesiv în situaţii inadecvate
4. Adeseori este în mişcare
5. Vorbeşte adesea peste măsură

C) Impulsivitate

1. Răspunde înainte ca întrebările să fie complete
2. Are dificultăţi în a-şi aştepta rândul
3. Îi întrerupe şi deranjează deseori pe ceilalţi

Criteriile tulburării de conduită socială cu comportament de tip opozant, agresiv şi antisocial:

1. Se enervează repede
2. Se ceartă adesea cu adulţii
3. Se opune regulilor adulţilor sau refuză să le urmeze
4. Îi agresează deseori pe alţii în mod intenţionat
5. Îi învinuieşte pe alţii pentru propriile greşeli sau propriul comportament inadecvat
6. Deseori este iritabil sau se lasă uşor enervat de ceilalţi
7. Deseori este coleric şi plin de resentimente
8. Deseori este ranchiunos sau răzbunător

Copiii fac faţă uneori situaţiilor familiale şi şcolare tensionate prin comportamente agresive. Comportamentele agresive pot reprezenta în aceste cazuri o formă inadecvată de stabilire a relaţiei cu o persoană sau pot fi o modalitate de a atrage atenţia.

Frecvent, comportamentul agresiv al copiilor este semnul unei probleme în mediul social. Deşi comportamentele agresive se manifestă mai frecvent la copiii care trăiesc în anumite condiţii familiale şi sociale (de exemplu conflicte între părinţi, neglijare şi abuz), cauzele agresivităţii manifestate în copilărie sunt multiple.

Snyder, Schrepfermann şi Peter (1997) au demonstrat că interacţiunea negativă mamă-copil duce la un comportament agresiv mai intens, de mai lungă durată şi mai frecvent. Rezultate similare au fost obţinute şi de Dodge (1993) şi Miller şi colaboratorii (1993).

Potrivit acestor cercetări există o relaţie strânsă între absenţa afectivităţii materne şi comportamentul agresiv. Cu cât este mai mic un copil cu atât suferă mai mult din cauza unei relaţii părinte-copil negative. (Campbell şi colab., 1996).