Vouchere Reduceri Pachete Magazine

Căpșunile – proprietăți și beneficii

Căpșunile – proprietăți și beneficii
     

Căpșunile, parfumate și gustoase, sunt fructe pline de vitamine, minerale și numeroase proprietăți. Sărace în grăsimi saturate, acestea sunt bogate în vitaminele C, B5, B6, K și minerale ca manganul și potasiul. Mai conțin acid folic, acid salicilic, fibre alimentare, fitonutrienți și antioxidanți. Se știe că acestea conțin peste 50 de substanțe diferite, benefice organismului și sunt ideale în curele de slăbire. Căpșunile sunt o importantă sursă de vitamina C – indispensabilă sănătății.

Cum orice are un istoric, la fel e și-n cazul acestor fructe. Primele mențiuni despre căpșuni datează din perioada Romei antice. În jurul anilor 1300, francezii au început să ia rădăcini din păduri pentru a le cultiva în grădinile de acasă. Grădina regală de la Luvru, a lui Charles al V-lea, era plină de căpșuni.

Ce fac aceste fructe pentru sănătatea ta?

Căpșunile remineralizează și tonifică întregul organism, favorizează tranzitul intestinal, stimulează metabolismul, fortifică sistemul imunitar, ajută la arderea grăsimilor, au beneficii asupra sângelui, pe care îl curăță și crește diureza. Antioxidanții naturali din aceste fructe previn îmbătrânirea, luptând cu radicalii liberi, reduc stresul, previn și combat diabetul, bolile cardio-vasculare și neuro-degenerative.

De ce să le consumi cât mai des și ce poți preveni sau trata cu ajutorul căpșunilor?

1.     Reduc inflamațiile articulare și în special împiedică apariția artritei.

2.     Au grijă de siluetă. Le poți include fără probleme în dietă chiar dacă ții regim sau încerci să slăbești pentru că au conținut scăzut de carbohidrați și zaharuri naturale. O porție de căpșune e sănătoasă și sățioasă.

3.     Bune în perioada prenatală datorită cantității de acid folic pe care o conțin și care ajută la dezvoltarea sănătoasă a fătului.

4.     Luptă cu ridurile și le ține departe deoarece vitamina C sintetizează colagen, iar acidul elagic împiedică distrugerea colagenului.

5.     Bază pentru imunitate tot datorită vitaminei C.

6.     Susțin vederea, având grijă de cornee și retină.

7.     Scad colesterolul rău, reducând lipidele, datorită fitochimicalelor ce le conțin.

8.     Susțin digestia sănătoasă datorită numeroaselor fibre.

9.     Luptă cu boli grave precum cancerul și diabetul zaharat de tip 2. Acidul elagic are proprietăți anti-cancerigene.

10.  Concentrația de potasiu menține presiunea sângelui la un nivel normal și are grijă de inimă.

11.  Favorizează producerea de globule roșii.

12.  Ajută la curățarea și albirea dinților. Poți face o pastă pe care să o aplici pe dinți, iar rezultatul va fi cel căutat.

13.  Datorită acidului salicilic, căpșunele te ajută să te ferești de gută, reumatism și artrită.

14.  Sucul natural de căpșune reduce febra și calmează arsurile solare. Acest suc îmbogățit cu puțină miere, reduce inflamațiile cutanate.

15.  Cu o pastă din căpșuni poți trata tenul gras și acneic. O mască dintr-un amestec de căpșuni cu iaurt și suc de lămâie îți poți curăța tenul. Porii dilatați se vor închide, iar punctele negre vor dispărea.

O rețetă simplă cu căpșuni

 

De asemenea, poți face atâtea bunătăți din căpșuni – smoothie, salată, milkshake, dulceață, tarte... Noi îți propunem o rețetă foarte simplă de smoothie natural cu doar 3 ingrediente – căpșuni, 1 linguriță de miere și apă/iaurt (după preferință). Trebuie doar să tai căpșunile și să le pui în blender alături de miere și apă sau iaurt. Și ai un desert sănătos și sățios. 

 

Savuros si sanatos - Articole cu si despre produse si tratamente naturiste

Articole precedente

Prepară un elixir pentru părul tău!

Ultimele promotii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru daca nu vrei sa pierzi promotiile noastre zilnice, cupoanele de reduceri periodice si noutatile aparute in magazinul nostru.