Arnica

Denumire stiintifica: Arnica montana 

Arnica are in pamant un rizom puternic din care primavara apare o rozeta cu frunze ovale si marginile intregi. Din mijlocul lor se ridica o tulpina cilindrica acoperita cu peri, care se termina printr-un capitul florat lat de 4-8 cm. Pe tulpina se gasesc 1-2 perechi de frunze opuse, mai mici decat cele bazilare.Din familia copozitelor mai multe plante se aseamana cu arnica. Dintre acestea, singura arnica are frunzele opuse. Infloreste in lunile iunie-august. Creste in fanetele umede din regiunea muntoasa.

Florile de arnica se folosesc sub forma de gargara in laringite, iar in medicina veterinara, sub forma de comprese in amestec cu apa de plumb, la lovituri, umflaturi etc. Tinctura de arnica se recomanda intern in: bronsita, amigdalita, faringita, guturai, gripa, viroza pulmonara; cistita, nefrita, pielonefrita (tratamentul este eficient mai ales in afectiunile cronicizate, unde actioneaza prin efectul imunostimulator; insuficienta coronariana, hipertensiune, anghina pectorala; traumatism cranio-cerebral, dureri de cap post-traumatice; pareze si semipareze; insomnie, palpitatii cardiace, cosmaruri, spaima nocturna post-traumatica; depresie psihica, nevroza, isterie. Extern se foloseste pentru: rani, rani care se vindeca dificil, rani care apar la persoanele imobilizate la pat, cicatrici cheloide, cicatrici inestetice, cancer de piele, cancer al limbii, al cavitatii bucale si a gatului (adjuvant), contuzii.

Este contraindicat utilizarea interna doarece provoaca deranjamente gastrointestinale si hipertensiune arteriala.